Revenind asupra lui déjà-ku
Pe blogul ei, Haiku-doodle, Margaret Dornaus se consideră, cu modestă autoironie, doar
un haiku-doodler, un mîzgălici de
haiku.
Chiar de la început, compunînd şi trimiţînd poeme haiku la
reviste şi concursuri, a sesizat că unele dintre poemele sale manifestau
asemănări de conţinut, expresie şi/sau cuvinte cu altele pe care le citise sau
scrisese anterior. Lucru care o îngrijora nu atît pentru că se simţea
vulnerabilă cu privire la lipsa de originalitate pe care o puteau percepe
alţii, cît pentru că (încă) suferea de iluzia că indubitabil ceea ce crea era
unic şi izvora din mintea ei unică şi
originală.
Dar, contactînd pe cineva mai vechi în branşă, a primit
sfaturi profunde şi înţelepte, care au făcut-o să înţeleagă că asemănările –
intenţionate sau nu – e firesc să se întîmple cînd scrii poeme atît de scurte
cu o recuzită şi o structură aproape manieristă. La aceasta adăugîndu-se faptul
că orice creator este influenţat, atît conştient cît şi subconştient, de tot ce
citeşte şi studiază, dar şi de mentalitatea care impregnează lumea din jur şi
pe noi ca făcînd parte din ea.
Această înţelegere a faptelor a făcut-o să accepte că obsesia
originalităţii trebuie temperată şi
nu a mai fost marcată de teama că, scriind, poate repeta, vrînd-nevrînd, cee ce
a scris deja altcineva. I-a devenit clar că, scriind haiku, face parte din
comunitatea celor care împărtăşesc vise, nelinişti, puncte de vedere şi, evident,
un vocabular comun. A început să se simtă mai puţin centrată pe sine şi mai
mult ca făcînd parte din ceva universal.
Este întristată că poemul ei, cîştigător al concursului Shiki
Monthly Kukai a fost răstălmăcit (considerat a fi un poem în context pentru asemănarea lui cu al Robertei Beary) şi
povesteşte care a fost istoria scrierii lui. Origami rose a fost un trandafir real făcut de un elev al său ca
dar pentru mireasa lui şi adus în faţă unui grup care avea ca temă prezentarea
Japoniei. Cei din grup au fost realmente vrăjiţi de grija cu care elevul a mers
de la masă la masă şi de la persoană la persoană ţinînd şi ocrotind pe palme cu
delicateţe trandafirul de hîrtie.
Cînd a fost anunţat subiectul pentru concurs, a ştiut că va
scrie despre trandafirul origami al elevului său, care simboliza pentru ea
fragilitatea dragostei şi energia explozivă a pasiunii tinereţii. Fusese, de
asemenea, hipnotizată (şi un pic nostalgică) de delicateţea degetelor elevului
în timpul expunerii şi asta este ceea ce a vrut să comunice.
Indiferent dacă poemul a avut sau nu succes, susţine că l-a
scris independent şi pornind de la experienţa sa personală. Totuşi el a părut în mod frapant unora
(incluzîndu-se şi pe sine) un familiar post factum, o repetare a unui haiku mai vechi (pe care ea nu-l cunoştea),
fap pe care l-a luat doar ca o validare a realităţii că toată experienţa umană este una
împărtăşită de noi toţi. Lucru, la urma urmei, de-a dreptul reconfortant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu