Intertextualitate


        Ideea de intertextualitate poate fi rezumată astfel: „Un text este întotdeauna inspirat de alte texte.” (Julia Kristeva) Asta înseamnă că niciun text nu este absolut original, el este produs doar în relaţie cu masa textelor scrise anterior sau existente la un moment dat. „Nu există un punct zero în scriere, fiecare text scris repetă în mod normal texte sau fragmente de text anterioare, care sunt absorbite şi transformate, într-o modalitate sau alta.” (JK)

        Orice text face deci trimitere la altele nu numai pentru a fi generat ci şi pentru a fi înţeles. Relaţiile cu alte texte sînt mai mult sau mai puţin strînse, mai mult sau mai puţin evidente, dar mereu există o dependenţă a unui text dat (nou sau vechi) de mulţimea textelor existente. Posibilitatea existenţei unui text nou este dată de această relaţie a lui cu textele care-l preced. Fiinţele vii sînt generate din fiinţe de acelaşi fel în cadrul unei specii. Şi menţin identitatea speciei, dar seamănă mai mult cu genitorii lor. Cărţile se fac şi ele din cărţi. Şi seamănă mai mult cu cele care l-au inspirat pe autor.

        Cînd citim un text, citim în acelaşi timp un intertext, un „ansamblu al textelor care pot fi apropiate de cel pe care-l avem sub ochi, ansamblul textelor regăsite în memorie la lectura unui pasaj determinat”. (Michael Riffaterre) La fel de bine, cînd compunem un text, facem apel la o mulţime de texte aflate în memoria noastră folosindu-le ca material de construcţie. Integrîndu-le textului nostru ca prefabricate, demolîndu-le, reformulîndu-le, permutîndu-le.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu